Template Tools
Eveniment comemorativ Aurel Vlaicu - Aripi romanesti comemorate la Deva PDF Imprimare Email
Scris de Ana Ionescu   
miercuri, 30 septembrie 2009 10:29

 Gara de Nord, ora 23:30. Inarmati cu 3 rucsacuri cu carti, reviste, tablouri, banner pornim spre Deva, descumpaniti ca nu am reusit sa atragem sponsori, dar fericiti ca am avut ocazia sa organizam ceva. Comemorarea lui Aurel Vlaicu la Deva.

Ajunsi la destinatie, facem cunostinta cu domnul Gratian Tinc, comandantul adjunct al Aerodromului “Constantin Manolache”, un om deosebit, fara al carui ajutor nu am fi putut face nimic, un om amabil, saritor, sufletist si care, din fericire, nu isi dadea importanta pe care o avea.

Ne cazam la aerodrom, ramanem surprinsi placut de constructia de acolo si mai putin placut de faptul ca nu exista bani pentru a o renova si intretine. Dar asta este, traim in Romania, ne multumim cu potentialul si speram in atragerea de fonduri.

Ora 17 – emisiune in direct la Deva TV. In ciuda tahicardiei  emotionale si a glasului tremurat,, reusim sa prezentam asociatia, ne laudam cu proiectele desfasurate, ne aratam supararea pe sponsorii inexistenti si incercam sa convingem telespectatorii sa vina a doua zi la eveniment. Vizionam o filmare realizata chiar in acea zi intr-unul din planoarele Aeroclubului, preluam un apel telefonic in direct si revenim la un ritm cardiac normal o data cu genericul de final. A fost o experienta inedita, a fost prima aparitie pe sticla a asociatiei de care suntem foarte mandri, chiar daca aceasta a fost la un post local.

Si a sosit si ziua cea mare, ziua comemorarii a 100 de ani de la primul zbor cu planorul al lui Aurel Vlaicu.

Am realizat fluturasi cu programul evenimentului, formulare de tombola, am lipit afise, am montat standul si bannerul, am aranjat cartile si am admirat un spectacol organizat ca la carte, ale carui lipsuri au fost doar publicul si sponsorii.

Evenimentul a fost deschis de domnul Gratian Tinc al carui discurs a fost urmat de cel al presedintelui Asociatiei Aripi Romanesti, Mihai Floriean si, bineinteles, de un discurs al domnului Dan Antoniu, unul din autorii cartii “Vlaicu”, lansata oficial la acest eveniment.

Au evoluat parasutisti, avioane ultrausoare, un motodeltaplan, un elicopter, o wilga si, bineinteles, planoare – acrobatie in formatie, acrobatie solo si demonstratie de decolare la automosor.

Senzatia evenimentului a fost, cu certitudine, evolutia acrobatica pe ritm de vals a celor doua planoare cu dl Campean si dl Stamate la bord. Puse in valoare de muzica, cele doua planoare pareau pasari maiestre rupte din basm, zborul lor a fost “o poezie” asa cum spunea unul din pilotii de pe aerodromul din Deva. A fost prima data cand am vazut asa ceva in Romania, a fost prima data cand am vazut oamenii urmarind cu atata interes planoarele, aplaudand si adresand cuvinte de lauda celor doi piloti in timpul evolutiei.

Programul stabilit si pus la dispozitia publicului a fost respectat cu exactitate, evenimentul fiind incheiat cu o tombola organizata de Asociatia “Aripi Romanesti”, cu sprijinul Aeroclubului Teritorial Deva. Cei 3 tineri care au reusit sa raspunda corect la un set de intrebari legate de viata si activitatea lui Aurel Vlaicu au primit ca premiu - prin tragere la sorti deoarece au fost multe raspunsuri corecte- un zbor de 15 minute cu un avion ultrausor. Nu se poate descrie fericirea acestora cand au aflat ca sunt castigatori si nici entuziasmul manifestat in urma zborului, aspecte care ne-au lasat impresia, ca sa nu spun chiar ca ne-au oferit certitudinea, ca tocmai am insamantat virusul aviatic in 3 viitori piloti.

O data cu consumarea premiilor la tombola, evenimentul s-a incheiat, iar noi ne-am retras in culise, la un pahar de suc si vorba impreuna cu domnul Dan Antoniu, pilotii si personalul tehnic.

A fost o experienta extraordinara, cu care Asociatia se poate mandri alaturi de celelalte proiecte de pana acum. Desi eforturile depuse nu sunt de ignorat, satisfactia unui eveniment bine organizat, chiar si fara un public numeros, ne-a facut sa uitam de oboseala, de banii cheltuiti si neacoperiti de nicio sponsorizare, de timpul petrecut cautand solutii, scriind adrese oficiale si incercand sa convingem lumea sa ne sustina si sa ne ajute. Si, ca o rasplata suplimentara, am primit cadou din partea celor de la aerodromul din Deva cate un zbor cu planorul care pot sa spun ca a fost experienta mea aviatica suprema de pana acum!

Si iata-ne din nou in Bucuresti, coborand pe peronul Garii de Nord din trenul IC 526  purtand, poate nu intamplator, numele Aurel Vlaicu....

Gheorghita Stamate tractand doua planoare:


Batrana Vilga in vizita de lucru pe aerodromul Deva:

Planoarele aliniate in fata hangarului:

Gheorghita Stamate si Mihai Floriean montand camera video in planor:

Standul de carte al Asociatiei Aripi Romanesti:

Gata de decolare:

Ana Ionescu(autor articol)  in fata bannerului asociatiei:

Presedintele asociatiei, Mihai Floriean (langa stand)  si istoricul de aviatie Dan Antoniu (pe scaun):

Directorul Adjunct al aeroclubului teritorial Deva, Gratian Tinc:

Istoricul de aviatie, dl. Dan Antoniu, lansand cartea “Vlaicu”:

Parasutistii ruleaza catre start:

Lucian Drumes pilotand motodeltaplanul sau:

Elicopter Robinson R44:

Avion ultrausor romanesc (produs la Aerostar Bacau) – Festival:

Un zmeu tricolor ;)

CTSW:

Dans cu planoarele:

Decolare la mosor:

Parasutistii:

Casitgatorii tombolei pentru zbor cu avionul ultrausor:

Filmare din cabina lui Stamate Gheorghita in timpul acrobatiei (dansului) cu doua planoare: http://www.220.ro/ZUKsPezjOk/Comemorare-Aurel-Vlaicu

actualizat miercuri, 30 septembrie 2009 11:38