COMUNICAT DE PRESĂ
Ministrul apărării naţionale, domnul Gabriel Oprea, şi şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, i-au vizitat în seara zilei de marţi, 6 iulie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" din Bucureşti, pe căpitanul Daniel Bâlsanu şi pe maistrul militar Marius Nazare, răniţi în catastrofa aviatică produsă pe 5 iulie, la aerodromul Tuzla.
Ministrul Oprea şi amiralul Marin au discutat cu cei doi militari şi cu medicii care îi tratează, asigurându-se că starea de sănătate a acestora evoluează favorabil şi că beneficiază de cele mai bune condiţii de îngrijire. De asemenea, le-au urat militarilor însănătoşire grabnică şi să se întoarcă acasă, la familiile lor, cât mai curând.
Căpitanul Daniel Bâlsanu a fost diagnosticat cu contuzii şi traumatisme minore, iar maistrul militar Marius Nazare a fost diagnosticat cu contuzii, traumatisme şi arsuri pe 10 la sută din suprafaţa corpului. În prezent, starea de sănătate a militarilor răniţi este bună.
Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central continuă procedurile de monitorizare şi administrare a tratamentului adecvat celor doi militari.
* * *
Căpitanul Daniel Bâlsanu şi maistrul militar clasa a IV-a Marius Nazare au fost răniţi, iar alţi 12 militari din cadrul Forţelor Aeriene şi Forţelor Navale au decedat în catastrofa aviatică de luni, 5 iulie, când o aeronavă AN-2, aparţinând Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene "Aurel Vlaicu" din Boboc, s-a prăbuşit pe aerodromul Tuzla.
O comisie de investigaţie tehnică, numită prin ordin al ministrului apărării naţionale, cercetează împrejurările producerii acestei catastrofe aviatice.
Biroul de presă