Foozie
10 februarie ar fi trebuit să fie o zi fericită pentru mine (ziua de naştere), spre prânz însa, un telefon de la un prieten bun îmi aduce vestea grea, urâtă ca vremea de afară. Foozie a.....
Au fost titluri (majoritatea despre “ultima aterizare”), eu însă, i-aş spune o ultimă decolare spre un zbor lung; aviator solitar în “route to nowhere” cum ar zice unii, singur dar însoţit de atâţia alţii, care, ca şi el, şi-au ales locul în cea mai mare formaţie de zbor din câte există. Nu l-am cunoscut personal deşi îl văzusem de nenumărate ori la Borcea, MK sau aiurea pe alte aerodrumuri, eu cu privitul şi scrisul, el ca prezentator.
Păşesc pe stradă şi aud un sgomot de motor, la început surd dar apoi tot mai puternic. Ridic privirea şi la orizont apare o formaţie de PZL-uri, IAR-uri, Nardi, Mig-uri, JU, Me, şi alte şi alte, toate într-o formaţie impecabila, dar.... stai, ceva nu este în regula. Undeva într-un colţ al formaţiei lipseşte ceva, este un loc liber, marea masă de avioane parcă se foieşte, aşteaptă ca acel gol să se umple. Din spate, la rasmoot trece un Lancer şi dupa un viraj de luptă pe dreapta impecabil executat se “lipeşte” exact în cerul gol care de acum (pentru o vreme cel puţin) este liniştit. Marea formaţie trece zornăindu-şi zecile de tipuri de motoare peste cerul de deasupra mea, dispărând încet-încet spre acel “nowhere” al nostru, al tuturor celor care cel puţin odată am privit în lungul aripii pământul de care de-abia ne despărţisem.
Nu spun rămas bun, ci drum bun Foozie şi “Cer senin”.
Marian COSTE.
