Aripi Romanesti

Prin vasta sa operă, concepţia umanistă, conduita civică, Henri Coandă reprezintă o personalitate enciclopedică de primă mărime a secolului al XX-lea, un model demn de urmat.

Cunoscut lumii în special prin crearea primului avion cu reacţie şi descoperirea „Efectului Coandă”, savantul român este, de fapt, un precursor într-o multitudine de domenii,  deschizând noi căi de explorare care şi-au găsit obârşia în cele peste 250 de invenţii pe care le-a dăruit omenirii şi care i-au adus peste 700 de brevete, românul devenind un nume de puternică rezonanţă în lumea ştiinţei şi tehnicii. „Domeniile ştiinţei sunt atât de vaste şi atrăgătoare - recunoştea savantul într-o scrisoare din 1963[1] - că nu m-am putut abţine de a le atinge mai pe toate”.

Din marea diversitate a domeniilor abordate, cu imensa lui forţă de anticipaţie şi cu acuitatea intuiţiei sale, Henri Coandă a reuşit de fiecare dată să se îndrepte spre ceea ce avea să aducă ceva nou în sporirea şi uşurarea muncii, pentru el munca neavând practic graniţe. Evocându-l, Constantin Teodorescu-Ţintea, unul din principalii săi discipoli, arată că ceea ce caracterizează înfăptuirile lui Henri Coandă este „viziunea sa genială care aproape întotdeauna s-a manifestat prin soluţii tehnice revoluţionare , aflate în avans cu câteva decenii faţă de cele ale contemporanilor săi”[2]

Că Henri Coandă şi-a manifestat geniul creator în cele mai diverse domenii prin invenţii, inovaţii şi descoperiri puse în slujba omenirii o dovedesc şi cuvintele rostite într-un grup de specialişti şi însuşite cu aplomb de toţi acei membri ai grupului aflat în faţa exponatelor Muzeului Ştiinţific „Henri Coandă”, la 16 decembrie 1970: „Savantul acesta este un adevărat Leonardo da Vinci al zilelor noastre.”[3]

Această aserţiune - apărută spontan într-o masă de vizitatori, elite ale ştiinţei româneşti - o considerăm ca fiind cea mai concludentă întru definirea personalităţii lui Henri Coandă.

De fapt, opinia aceasta avea să fie confirmată peste doi ani de revistele de specialitate din Franţa, care, într-o clasificare a marilor savanţi ai lumii din toate timpurile, îl situau pe român între primii douăzeci.[4] Iată de ce considerăm că savantul Henri Coandă nu aparţine unui domeniu sau altuia, ci ştiinţei universale în întregul ei şi din toate timpurile, ştiinţă aplicată la rându-i în cele mai diverse ramuri ale tehnicii de vârf de pe toate meridianele globului.[5]

Dintre cele peste 700 de brevete, 33 au fost obţinute în S.U.A., acoperind o gamă largă de domenii ale ştiinţei şi tehnicii,[6] ceea ce determina revista americană „True” să considere, în decembrie 1956, că „acest om înalt, înţelept şi robust om de ştiinţă este unul dintre cei mai activi oameni ai lumii şi, fără nicio exagerare, unul din geniile cele mai mari  ale secolului”[7].

Henri Coandă nu poate aparţine decât poporului român, României, de unde a înglobat în EUL său „efluviile locale” care şi-au pus pecetea pe felul său de a fi şi a crea, pe care le-a purtat cu sine, le-a înnobilat şi le-a dat expresie mondială, pentru că „nici existenţa, nici creaţia sa nu au putut fi vreodată îngrădite; a fost unul din românii ce a muncit şi a trăit la scară planetară”[8]  şi doar simpla alăturare a expresiilor formulate la adresa lui, ca „fantasticul român Coandă”, „Efectul Coandă”, „creatorul avionului cu reracţie”, „sute de brevete...”, ca şi „prietenia cu Edison şi Farmi” transformă numele lui Coandă într-o legendă.

Cu ţinuta lui impunătoare, cu zâmbetu-i caracteristic mereu pe buze, cu vaste cunoştinţe într-un spectru ştiinţific şi practic-aplicativ deosebit de larg, cu un bilanţ impresionant al celor şaizeci de ani de activitate creatoare, stimat, respectat şi admirat deopotrivă, călit într-o viaţă octogenară dedicată ştiinţei, un bonom pe măsura tatălui său la care a mai adăugat ceva, înzestrat cu modestia românului şi înţelepciunea omului care a învăţat multe nu numai din cărţi şi în laborator ci şi din viaţă, păstrând şi manifestând mereu agerimea copilului de la Iaşi, unde a absolvit liceul, şi puterea de muncă a tânărului de la Berlin, Liege şi Paris, unde şi-a desăvârşit studiile, precum şi cutezanţa dată de cele temeinic însuşite, Henri Coandă îşi capacita auditoriul cu măiestrie, indiferent de problema abordată, şi exercita un adevărat farmec asupra celor din jur, radiind căldură şi apropiere sufletească, inspirând încredere, optimism, forţă angajantă, bucurie de a trăi.

Cei care l-au cunoscut îndeaproape ştiu că Henri Coandă şi-a păstrat vitalitatea până în amurgul vieţii, în anul 1970, cu prilejul primirii ca membru al Academiei Române, dominând aula forului ştiinţei româneşti cu „personalitatea sa, înfăţişarea robustă, cu o frunte înaltă ca o boltă de catedrală, privirile-i bărbăteşti, sub sprâncene stufoase, albe.”[9]

Pentru munca lui, pentru meritele sale în ştiinţă şi tehnică, diferite state ale lumii, înalte foruri ştiinţifice naţionale şi internaţionale au oferit savantului român titluri, ordine şi medalii, ca expresie a înaltei aprecieri pentru marea lui personalitate. Încă în 1910, în Franţa, la vârsta de douăzeci şi patru de ani, Henri Coandă a primit titlul de „Oficier d’Acadèmie” pentru servicii aduse aviaţiei, iar mai târziu, activitatea lui din timpul războiului, pusă în slujba Franţei şi a Aliaţilor, a fost răsplătită cu „Legiunea de Onoare”, în timp ce România îi oferea „Bene Merenti”, clasa I.[10]

Ţara în care şi-a găsit consacrarea şi a cunoscut cele mai răsunătoare izbânzi avea să adauge la cununa de lauri a savantului, în anul 1961, „Medalia de Aur a Aeronauticii”[11], apoi „Meritul pentru Cercetare şi Invenţii” şi, la 27 noiembrie 1970,  Medalia de Aur „Des Vieilles Tiges”[12], iar Marea Britanie i-a oferit, în anul 1971, la Londra, „Diploma de Onoare ca Membru al Academiei Aeronautice”.[13]

La New York, în anul 1956, a avut loc o mare manifestare ştiinţifică şi festivă consacrată primului zbor din lume cu un avion cu propulsie reactivă, ocazie cu care preşedintele „Wingsclubului” a declarat că Henri Coandă „simbolizează prin el însuşi trecutul, prezentul şi viitorul progresului aerian”[14]. Prin aceasta, oficialul american nu numai că a recunoscut prioritatea savantului român în zborul reactiv şi realizările sale din aviaţie, dar a făcut referire şi la preocupările sale pentru aerodina lenticulară şi perspectivele pe care le deschidea „Efectul Coandă” în aerodinamică. În aceeaşi mare metropolă a lumii, în anul 1965, a avut loc un simpozion internaţional dedicat aplicaţiilor „Efectului Coandă” în domeniul automatizării, dar şi omagierii savantului pentru meritele sale. În acest cadru, i-a fost decernată Diploma de Onoare „Harry Diamond Laboratories”[15].

Ca o recunoaştere a contribuţiei savantului român la îmbogăţirea patrimoniului universal al ştiinţei şi tehnicii, la 3 aprilie 1960, UNESCO a organizat o ceremonie de celebrare a savantului pentru prodigioasa lui activitate în domeniu, onorându-l, totodată, cu rara şi înalta distincţie „Merit pentru Cercetare Ştiinţifică”[16].

România l-a reprimit pe marele savant pe pământul natal şi, deşi târziu, i-a preţuit prestigioasa personalitate cu titlul de „Doctor Honoris Causa” oferit de Institutul Politehnic din Bucureşti în anul 1967 când a avut loc şi un simpozion cu participare internaţională dedicat „Efectului Coandă”, cu primirea ca Membru titular al Academiei Române, la 20 octombrie 1970, şi numirea sa în calitate de Consilier cu rang de ministru pentru probleme de Ştiinţă şi Tehnologie la Consiliul de Stat. Apoi, la sugestia şi sub conducerea sa a fost înfiinţat Institutul de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică (INCREST) din Bucureşti.

Mai multe unităţi de învăţământ din Bucureşti, Timişoara, Craiova, Arad, Baia Mare, Bacău, Rm. Vâlcea, Tg. Jiu, Tulcea, instituţii de ştiinţă şi cultură, sindicate, aerocluburi şi chiar cartiere din diferite oraşe ale ţării, ca să nu mai vorbim de marele Aeroport Internaţional de la Otopeni, se mândresc să-i poarte numele, perpetuându-i prezenţa în memoria colectivă a românilor.

După cum aflăm de pe site-ul Forţelor Aeriene Române, la Braşov funcţionează, din anul universitar 1995-1996, Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, o prestigioasă instituţie de ştiinţă şi învăţământ superior, continuatoare a tradiţiilor şcolii româneşti de aviaţie, artilerie şi radiolocaţie.

Acelaşi site al Forţelor Aeriene Române ne informează că, în urma unor încercări din perioada interbelică de a fi înfiinţat un muzeu aviatic în conformitate cu o primă idee a lui Nicolae Iorga, după 1970 au fost puse bazele acestuia prin strădaniile generalilor  Aurel Niculescu şi Gheorghe Zăgănescu din comanda superioară a Aviaţiei Militare, la Bobocu şi Mediaşi, dar patrimoniul acestuia a fost apoi înglobat în cel al Muzeului Naţional Militar. Prin hotărâre de guvern, la 2 martie 1990, a luat fiinţă Muzeul Aviaţiei, ca instituţie de cultură, educaţie patriotică şi propagandă tehnico-ştiinţifică, parte a structurilor de referinţă ale Forţelor Aeriene Române.

Muzeul funcţionează pe trei secţii, la Bucureşti-Pipera şi Mediaşi, iar în cadrul acestuia Henri Coandă şi activitatea sa din aerodinamică şi aeronautică se bucură de o bogată reprezentare: o sală dedicată savantului cu cele mai semnificative realizări ale sale (motoare, machete, diverse piese şi alte obiecte), iar între cele 24 de colecţii şi 5 arhive documentare cu peste 15.000 de titluri şi 20.000 de volume, cea mai valoroasă aparţine savantului Henri Coandă, unică în lume, cuprinzând 80 de colete arhivistice.

Muzeul Aviatic din Pucioasa, care cuprinde peste 350 de machete de aeronave statice şi funcţionale, organizează un „Memorial Henri Coandă”, care a depăşit deja treizeci de ediţii.

Oltenia anilor de copilărie ai savantului a omagiat şi continuă să celebreze personalitatea acestuia prin simpozioane şi alte genuri de manifestări culturale şi tehnico-ştiinţifice pe diferite teme*, care evocă aspecte din viaţa şi prodigioasa activitate ale românului oltean care a trăit şi a creat la scară planetară. La reuşita acestora, îşi aduc contribuţia oficialităţi de la nivel central, judeţean şi local, reputaţi reprezentanţi ai forurilor de ştiinţă şi cultură, şi din cele mai diverse alte domenii, cum diversă a fost şi opera savantului.

De asemenea, în memoria marelui savant, ca şi în alte oraşe din ţară, unul dintre cele mai mari licee teoretice din Craiova l-a adoptat ca patron spiritual şi îi poartă numele, i-a dedicat o sală omagială care adăposteşte şi un fond documentar şi i-a înălţat un monument care te întâmpină la intrarea în incintă, in timp ce pe culoarul principal efigia savantului veghează asupra nenumăratelor aspecte din viaţa şi activitatea lui, expuse de elevii conştienţi de valoarea celui care a dat denumirea liceului lor. La rândul său, Primăria Municipală a hotărât ca strada ce trece prin faţa acestui lăcaş de învăţământ şi cultură să capete aceeaşi denumire. Totodată, autorităţile judeţene şi din Comuna Perişor-Dolj, să fie amenajat Muzeul „Henri Coandă”, alături de şcoala comunei care se mândreşte cu aceeaşi denumire.

Cele două unităţi de învăţământ doljene care poartă numele savantului, liceul craiovean şi şcoala perişoreană, în fiecare an sărbătoresc la 7 iunie, data naşterii savantului, „Ziua Şcolii”, uneori prin acţiuni comune.

Prof. Ion R. Popa,

Craiova

*Elocvente în acest sens sunt manifestările ştiinţifice şi culturale din perioada 14 iunie-14 decembrie 1986, dedicate centenarului naşterii savantului şi primului zbor reactiv din lume, cuprinzând şase simpozioane ştiinţifice, un cenaclu şi o seară culturală. Vezi , în acest sens, pe larg: Gh. Zarioiu „Acţiuni omagiale organizate la Perişor-Dolj”, în „Contemporanul” din 4 iulie 1986, precum şi „Henri Coandă - simpozion omagial”, în „Înainte” din 17 dec.1986.

[1] Edmond Nicolau, I. M. Ştefan „100 de oameni de ştiinţă şi inventatori români”, Ed.Ion Creangă, Bucureşti, 1987, p. 51; Vezi şi Gh. Zarioiu „Un strălucit exemplu de creativitate”, în „Magazin” din 20 decembrie 1986, p. 7;
[2] Apud Ion N. Iacovachi, „Henri Coandă - savantul”, în „Invenţii şi Inovaţii” nr.2/1973, p.45;
[3] Ion V. T. Cojocaru, „Henri Coandă - omul”, în „Invenţii şi Inovaţii” nr.2/1973, p.49;
[4] x  x  x  „Almanahul Satelor” / 1980. Vezi şi Gh. Zarioiu „Henri Coandă - ilustru om de ştiinţă român” (conferinţă ţinută la Casa Ştiinţei şi Tehnicii din Craiova, la 10 dec. 1986, textul fiind în custodia Liceului Teoretic „Henri Coandă” din Craiova, în documentarul dedicat savantului);
[5] Ion R. Popa, „Henri Coandă - umanismul unui savant”, în „Ramuri” nr. 10, 11, 12/1993;
[6] Ion N. Iacovachi „Henri Coandă - savantul”, în „Invenţii şi Inovaţii” nr.2/1973, p.46;
[7] Dinu Moroianu, I.M. Ştefan,  „Pasiunea ştiinţei”, EDP, Bucureşti, 1968, p.434.437. Vezi şi Gh. Zarioiu „Invenţiile lui Henri Coandă” în „Viaţa Militară” nr.1/1988, p.24;
[8] Constantin Olivotto „Făuritorii de miracole. Franklin, Edison, Coandă”, Ed. Ara, Bucureşti, 1991, p.81;
[9] V. Tonceanu „Cu prilejul unei noi vizite în România, Henri Coandă la Muzeul Tehnic”, în „Sport şi Tehnică” nr.1/1970;
[10] V. Firoiu, Op. cit., p. 167 şi 197;
[11] X  X  X „Aripi Româneşti”, Ed. Militară, 1966, p.38;
[12] Ion N. Iacovachi, Ion V. T. Cojocaru, Op. cit.,p.229;
[13]  X  X  X „Muzeul Ştiinţific al Academiei Române...Henri Coandă”;
[14]  X  X  X  „Aripi Româneşti”, Ed. Militară, 1966, p.30;
[15] V. Firoiu, Op. cit., p.211;
[16]  X  X  X  „Aripi Româneşti”, Ed. Militară, 1966, p.38;