Aripi Romanesti

Pe Nae l-am cunoscut întro zi toridă de vară, acum şase ani, pe 02 iulie 2004, la o zi de zbor pe MK, atunci când borcelenii fuseseră dislocaţi acolo. Foozie, regretatul Foozie, ne-a prezentat lui, pe mine şi pe un bun prieten cu care venisem în „pelerinaj la MK”. Pe loc am fost cuceriţi de personalitatea lui. Discuţia s-a pornit repede şi a durat mult, ore bune, animată de dezvăluirea lui Nae cum că a zburat ani buni pe Deveselu, baza aeriană lângă care m-am născut. „A, ştiu comuna! În stânga e lacul în formă de W!”

Nae era un om foarte deschis, vesel, jovial, un om plăcut care ştia în mod natural să se facă plăcut. Am apreciat foarte mult la el felul lui de-a vorbi: vorbea pe un ton cu inflexiuni controlate ce te relaxa şi te convingea la nivel inconştient că discuţi cu un om cult şi inteligent, înainte de-a înţelege raţional acest lucru.

Ne-a povestit multe în acea zi despre viaţa de pilot militar, despre zborul pe MiG-21 la Deveselu, iar apoi, brusc, ni s-a plâns că după atâţia ani de zburat supersonicul cu aripă delta, nu s-a fotografiat niciodată în el!... Uimirea ne-a fost mare, iar invitaţia de a se lăsa fotografiat lângă LanceR-ele de la Borcea a fost urmată cu entuziasm.

Nu am mai vorbit niciodată cu el ca atunci, în ziua aia magică, petrecută în locul acela legendar, la MK – tare mult aş mai fi vrut să stăm de vorbă cu orele... L-am mai văzut de câteva ori în decursul anilor, cu diverse ocazii, dar nu am îndrăznit să-l rup de cei în mijlocul cărora se afla – o greşeală şi un regret pe care-l voi purta cu mine tot restul vieţii...

Vestea cum că el nu mai este, pierit în accident de avion, m-a devastat şi m-a lăsat fără grai... Nu-mi venea să cred că şeful Scolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene şi-a pierdut viaţa ca urmare a prăbuşirii unui avion AN-2...  

Imaginea lui, a omului numit Nicolae „Nae” Jianu, comandor aviator, pilot de vânătoare pe avioane supersonice, o voi păstra în mine, punând-o lângă cea a comandorului Dumitru „Foozie” Berbunschi, un bun prieten de-al lui şi un bun prieten de-al meu...

***

Mâna Laviniei am strâns-o întro zi caldă de sfârşit de primăvară, scăldată în vântul câmpiei buzoiene ce bătea hotărât atunci când, venit cu treburi, am vizitat Bobocul. Mi s-a prezentat împreună cu alţi colegi, piloţi din Escadrila 202, singura unitate dotată cu AN-2 ce mai activează în structura Forţelor Aeriene Române.

Fiinţă delicată, imaginea ei încă îmi mai stăruie pe retină, cu toate că ne-am văzut doar atunci, o singură dată, schimbând câteva cuvinte înainte de-a ne vedea de-ale noastre.

Peste doi ani de zile, o neagră premoniţie avea să se adeverească, Lavinia pierind în catastrofa aviatică de la Tuzla, împreună cu alţi 11 oameni, colegi şi membri ai desantului, scopul misiunii AN-2-ului din al cărui echipaj făcea parte. Nu am să-mi explic niciodată de ce în mintea mea s-a creat instantaneu acea conexiune îngrozitoare: prăbuşire – AN-2 militar – SAFA Boboc – echipaj decedat – Lavinia... Am încercat să alung gândul, muşcându-mi buzele, spunându-mi că nu se poate, nu poate fi adevărat, nu poate fi chiar aşa... Dar realitatea mi-a confirmat groaznicele mele temeri: luni, 05 iulie 2010, orele 17:40, viaţa locotenentului Lavinia Guită s-a frânt la numai 26 de ani în prăbuşirea avionului AN-2 nr. 53 pe câmpul de la Tuzla... 12 suflete de militari, aviatori şi marinari, s-au ridicat spre cerul ce nu le-a permis zborul, frângându-le aripile întro zi toridă de vară...

Zbor lin, Lavinia!
Zbor lin, Nae!
Zbor lin, camarazi!

Cu adânc respect,
Poetu’
Iulie 2010