[phpBB Debug] PHP Notice: in file [ROOT]/includes/session.php on line 2202: Array to string conversion
[phpBB Debug] PHP Notice: in file [ROOT]/includes/session.php on line 2202: Array to string conversion
[phpBB Debug] PHP Notice: in file [ROOT]/includes/session.php on line 2202: Array to string conversion
[phpBB Debug] PHP Notice: in file [ROOT]/includes/session.php on line 2202: Array to string conversion
[phpBB Debug] PHP Notice: in file [ROOT]/includes/session.php on line 2202: Array to string conversion
Asociaţia "Aripi Româneşti" • View topic - Noaptea Muzeelor la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române?

Noaptea Muzeelor la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române?

Secţiune dedicată exclusiv ştirilor din aviaţie

Noaptea Muzeelor la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române?

Postby aripiromanesti » Fri May 18, 2012 9:54 am

Asociaţia “Aripi Româneşti” îţi deschide poarta către Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, din strada Fabrica de Glucoză, nr. 2-4, sector 2, Bucureşti, în data de 19 mai, a.c., începând cu ora 21:00.

În incinta Muzeul Naţional al Aviaţiei Române se află trei Hangare, declarate monumente istorice. În zona centrală a Hangarului I se află câteva avioane foarte valoroase: I.A.R. 813, care este unicat la nivel naţional, şi I.A.R. 823, avion pe care foarte mulţi dintre piloţii de astăzi au învăţat să zboare, în şcoala militară, avioanele de vânătoare cu reacţie din prima generaţie Yak 23 şi MiG 15, avionul Aero 45 şi replica avionului I.A.R. 80, principalul avion de vânătoare al românilor în cel de-al Doilea Război Mondial, care a avut mai multe victorii decât înfrângeri.

Hangarul al II-lea este dedicat aviaţiei reactive. Dintre exponante, poţi admira: avionul MiG 17, care a avut radar de bord şi motor cu postcombustie; MiG-ul 19, primul avion supersonic din dotarea aviaţiei noastre şi MiG-ul 21 F13, primul avion de acest tip care a aterizat în România.

Între cele două hangare, care adăpostesc expoziţia de bază, se află un pasaj care păstrează aspectul unei străzi din Bucureştiul înterbelic, unde în vitrinele librăriei, chioşcului de ziare, cinematografului, cafenelei sau croitoriei pot fi găsite informaţii scrise despre aviaţia de altădată sau pot fi admirate uniformele de acum 70-80 de ani.
aripiromanesti
Nou venit
 
Posts: 5
Joined: Fri Jan 08, 2010 1:58 pm

Re: Noaptea Muzeelor la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române?

Postby aripiromanesti » Sat May 19, 2012 9:14 am

Vă amintim că astăzi, 19 mai a.c., Asociaţia “Aripi Româneşti”, vă aşteaptă la Noaptea Muzeelor la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, începând cu ora 21:00.

Vizita la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române vă va fi răsplătită de expoziţia care acoperă istoria aeronauticii române de la începuturi până la sfârşitul anilor ’60. Aceasta cuprinde: diorame, avioane militare, piese de artilerie antiaeriană, staţii de radiolocaţie, uniforme de aviatori şi costume de zbor, decoraţii, documente deosebit de valoroase.

Printre ordinele şi medaliile expuse, un loc aparte şi-l adjudecă Ordinul Naţional „Virtutea Aeronautică”, primul ordin de aeronautică din lume, instituit de regele Carol al II-lea, acordat în anul 1930.

Aşadar, dacă vreţi să descoperiţi mai multe despre istoria aeronauticii române sau să vă delectaţi cu poveşti despre viaţa şi activitatea aviatorilor din România, atunci vă invităm să vizitaţi Muzeul Naţional al Aviaţiei Române.
aripiromanesti
Nou venit
 
Posts: 5
Joined: Fri Jan 08, 2010 1:58 pm


Return to Ştiri din aviaţie

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests

cron