Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu
Zbor si pasiune

Zbor si pasiune

Info - CN Paramotor 2011

Informatii despre Campionatul National de Paramotor 2011 – editia a-III-a

Campionatul National de Paramotor 2011 are loc intre 6-9 octombrie 2011 si se desfasoara pe Aerodromul „Iosif Silimon” din Sanpetru, judetul Brasov, la poalele dealului Lempes, locatie considerata leaganul planorismului romanesc.

Sub egida Federatiei Aeronautice Romane si cu suportul Aeroclubului Romaniei, competitia este organizata de Asociatia Sportiva “PHOENIX CLUB ’89” si Paramotor Club – C.S. Universitatea Timisoara, avand sprijin din partea sponsorilor de la YACCO – Uleiul recordurilor mondiale si de la Asociatia „Aripi Romanesti”.

Parteneri:

 ar_sponsori_FAR  ar_sponsori_PC89  LOGO_ARR
 ar_sponsori_PCUVT  ar_sponsori_yacco logo_150

Inscrierea concurentilor se face pana in data de 6 octombrie, orele 20.00, telefonic sau prin email la:

  • Adrian Buzan/ adi.buzan @ yahoo.com / 0722.885.946 sau
  • Ionut Rites/ rittesch @ yahoo.com / 0726.241.101.

Prezentarea concurentilor se va efectua incepand de joi, 6 octombrie, iar probele de concurs vor avea loc pe 7 octombrie 2011, intre orele 10.00 şi 18.00.

Probe:

  • Proba de PRECIZIA ATERIZARII: Realizarea aterizarii de precizie. Dupa decolare, se vor realiza trei aterizari consecutive de precizia aterizarii, in functie de decizia pilotului (cu motor, fara motor sau la ralanti). Punctul de aterizare este inconjurat de trei cercuri concentrice, ce permit intocmirea punctajului pentru proba de precizia aterizarii.
  • Proba de JALOANE: De a dobori cu piciorul (dreptul sau stangul) jaloanele in cel mai scurt timp posibil. Concurentul trebuie sa doboare cinci jaloane contra cronometru.

REGULAMENTUL Campionatului National de Paramotor 2011 ediția a-III-a – descarca de aici

Concurenti inscrisi

Nr Nume Categorie Motor Aripa
1 Buzan Adrian FL Corsair Dudek
2 Dobrea Ioan FL Corsair Revo
3 Ernest Alexandru FL Vittorazi Revo
4 Voivozeanu Dan Trike xCitor Swing
5 Coltiadis Cosmin FL Solo210 Synthesis
6 Manole Daniel FL TOP80 Keara
7 Cotet George Trike Zenoah APCO
8 Rites Ionut FL DEFI 210 Dudek
9 Zorila Florin FL Castelucci Dudek

Arbitru sef: ASAVOAE Lazar

Director concurs: GHEORGHE Dragos

Ajutor arbitru: Nelu & Alina

Clasamentul final pentru Campionatul National de Paramotor 2011 poate fi gasit mai jos:

CNP2011_FL Clasa Paramotor lansat din picioare (FOOT LAUNCH)

ID  Nume concurent Model motor Model aripa Proba 1Precizie Proba 2Jaloane Punctaj final
1 ZORILA Florin Castelucci Dudek 2 / 46 1 / 00:53:40 1 / LOCUL 1
2 RITES Ionut DEFI 210 Dudek 1 / 45 3 / 01:00:36 2 / LOCUL 2
3 BUZAN Adrian Corsair Dudek 4 / 1067 2 / 00:58:30 3 / LOCUL 3
4 COLTIADIS Cosmin Solo 210 Synthesis 3 / 1000 4 / 01:08:03 4
5 DOBREA Ionut Corsair Revo 6 / 2093 5 / 01:11:34 6
6 ERNEST Alexandru Vittorazi Revo 5 / 2067 6 / 02:54:62 5
MANOLE Dan TOP 80 Keara X / - X / - X
COTEȚ George Corsair Dudek X / - X / - X

CNP2011_TK Clasa Paramotor triciclu (TRIKE)

Loc Nume concurent Model motor Model aripa Proba 1Precizie Punctaj final
1 COTET George ZENOAH APCO -120 -120
2 VOIVOZEANU Dan XCITOR Swing -220 -220

Paramotor - Retrospectiva 2009 - 2010

Titlu: Paramotor – Retrospectiva 2009-2010

Autor: Ion Rites

Sursa: www.aripiromanesti.ro

Data: 01.11.2010

Cu toate ca se zboara cu paramotorul de ceva ani in Romania, actiunile propriu-zise ale acestei ramuri sportive nu existau anterior anului 2009. Existau doar zboruri de placere, formare, antrenament… si cam atat. Cu toate acestea, din anul 2009, ca an de referinta, paramotorul in Romania s-a manifestat la un nivel incredibil, prin competitii, recorduri mondiale, mitinguri aviatice si alte actiuni demonstrative.

Daca inceputul a fost timid, iar probele de concurs erau simplute, acestea au evoluat de-a lungul anului, capatand o complexitate sporita, care pune la incercare capacitatea, maiestria si gandirea pilotului de paramotor.

Aceste reusite s-au datorat in primul rand unor zburatori cu suflet mare care au incercat si au reusit totodata scoaterea paramotorului din amorteala, fiind dublati, la nivel invizibil, de acei iubitori de aviatie si adrenalina, pe care cu drag ii numim sponsorii nostri.

Sa speram ca e un inceput bun al activitatii de paramotor in plan competitional si sa-i uram succes. Inceputul pe plan national fiind demarat, asteptam ca varfurile paramotorismului romanesc sa se impuna si la competitiile internationale, inclusiv la campionatele mondiale de paramotor, cu atat mai mult cu cat mai mult cu cat, la o comparatie realizata in termeni seriosi, avem echivalente mondiale.

In cateva randuri, incerc sa prezint un bilant al activitatii de paramotor, inceputa concret in vara anului 2009. In cazul in care am uitat (din greseala fireste) vreo competitie ori vreo actiune la care au evoluat paramotoare, imi cer anticipat scuze.

Recorduri:

  • Record mondial omologat de World Records Academy 2009 – Cel mai de adancime zbor din lume – Salina Slanic Prahova, Sala Mihai, organizat de catre Asociatia Sportiva Phoenix-Club 89, cu sprijinul Societatii Nationale a Sarii SA;
  • Participarea la tentativa de record mondial – Cei mai multi piloti de paramotor care zboara simultan – Basse-Ham, Franta 2010.

Competitii:

  • Campionatul National de Paramotor 2009 – Ghimbav, Brasov, organiziat sub egida Federatiei Aeronautice Romane de catre Asociatia Sportiva Phoenix-Club 89 cu sprijinul Aeroclubului Romaniei;
  • Cupa “Vasile Sebe” la Paramotor 2010 – Ghimbav, Brasov, organiziata de catre Asociatia Sportiva Phoenix-Club 89 cu sprijinul Aeroclubului Romaniei si Asociatiei Pilotilor si Proprietarilor de Aeronave Ultrausoare Motorizate din Romania;
  • Cupa “Aurel Vlaicu” la Paramotor 2010 – Deva, organizata de catre Asociatia Sportiva Phoenix-Club 89 cu sprijinul Aeroclubului Romaniei;
  • Cupa “Dunarii” la Paramotor 2010 – Malu Rosu, Giurgiu, organizata de catre Asociatia Sportiva Moto Fly Ro cu sprijinul Directiei pentru sport Giurgiu;
  • Cupa “Dornei” la Paramotor 2010 – Aerodromul Floreni, Vatra Dornei, organizata de catre Asociatia Pilotilor si Proprietarilor de Aeronave Ultrausoare Motorizate din Romania;
  • Campionatul National de Paramotor 2010 – Sanpetru, Brasov, organiziat sub egida Federatiei Aeronautice Romane de catre Asociatia Sportiva Phoenix-Club 89 cu sprijinul Aeroclubului Romaniei.

Participarea la diferite actiuni si mitinguri aviatice:

  • Actiune organizata de zilele orasului Buftea 2010 – actiune organiziata de catre Asociatia Sportiva Phoenix-Club 89;
  • Actiune organizata de zilele orasului Deva 2010 –actiune organiziata de catre AS Phoenix-Club 89 cu sprijinul Aeroclubului Romaniei.
  • Memorialul Uta Mugurel – Targu Jiu – 2010, organizat de catre pilotul paramotorist Corado Pinchis cu sprijinul autoritatilor locale;
  • Festivalul baloanelor cu aer cald de la Campul Cetatii;
  • Zilele Bucurestiului, miting desfasurat deasupra Lacului Morii;
  • Miting aerodromul Cioca, Timisoara, organizat de autoritatile locale cu sprijinul Aeroclubului Romaniei;
  • Miting aerodromul Ghimbav, Brasov, organizat de catre Aeroclubul Romaniei;
  • Miting Statiunea Mamaia, Constanta;
  • Inaugurarea aerodromului Moto Fly Ro Comana de catre pilotul paramotorist Marian Cojocaru.

Perspective:

  • Infiintarea Federatiei Europene de Zbor de Agrement – Filiala Romania;
  • Infiintarea sectorului de paramotor in cadrul Aeroclubului Romaniei;
  • Posibila infiintare a Federatiei de Paramotor din Romania.

In concluzie…

Rugamintea noastra, a celor care facem tot posibilul ca aceste competitii sa aiba loc, expresie a existentei comunitatii pilotilor de paramotor, este aceea de a va implica fiecare, in mod personal, in cautarea de sponsori, in scopul organizarii de competitii in toate zonele tarii.

Desi Cupa la Paraski nu s-a realizat anul trecut ca urmare a topirii zapezii, ne propunem ca in 2011 sa o inauguram. Fiind o premiera pe plan mondial (din cate cunosc eu nu mai exista o astfel de proba la paramotor, cu toate ca la parasutism exista de ceva veme), avem doua variante: sa ne facem de ras sau sa rupem gura targului. Oricum, buna dispozitie si distractie vom avea din plin.

Putem demara totodata si Cupa Romaniei la Paramotor, ca obiectiv pe anul 2011. Legat de retrospectiva anilor 2009 si 2010, o fi bine? O fi rau? Sa ne judece altii. Oricum, putem vorbi de un inceput. Unul cu care putini se pot lauda.

Foozie

Copyright: Asociatia „Aripi Romanesti”

Data: 10.02.2009

Autor: Marian COSTE

Foozie

10 februarie ar fi trebuit sa fie o zi fericita pentru mine (ziua de nastere), spre pranz insa, un telefon de la un prieten bun imi aduce vestea grea, urata ca vremea de afara. Foozie a…

Au fost titluri (majoritatea despre “ultima aterizare”), eu insa, i-as spune o ultima decolare spre un zbor lung; aviator solitar in “route to nowhere” cum ar zice unii, singur dar insotit de atatia altii, care, ca si el, si-au ales locul in cea mai mare formatie de zbor din cate exista. Nu l-am cunoscut personal desi il vazusem de nenumarate ori la Borcea, MK sau aiurea pe alte aerodrumuri, eu cu privitul si scrisul, el ca prezentator.

Pasesc pe strada si aud un sgomot de motor, la inceput surd dar apoi tot mai puternic. Ridic privirea si la orizont apare o formatie de PZL-uri, IAR-uri, Nardi, Mig-uri, JU, Me, si alte si alte, toate intr-o formatie impecabila, dar…. stai, ceva nu este in regula. Undeva intr-un colt al formatiei lipseste ceva, este un loc liber, marea masa de avioane parca se foieste, asteapta ca acel gol sa se umple. Din spate, la rasmoot trece un Lancer si dupa un viraj de lupta pe dreapta impecabil executat se “lipeste” exact in cerul gol care de acum (pentru o vreme cel putin) este linistit. Marea formatie trece zornaindu-si zecile de tipuri de motoare peste cerul de deasupra mea, disparand incet-incet spre acel “nowhere” al nostru, al tuturor celor care cel putin odata am privit in lungul aripii pamantul de care de-abia ne despartisem.

Nu spun ramas bun, ci drum bun, Foozie, si “Cer senin”.

Marian COSTE.

Putem

Copyright (c) 2009: Asociatia Aripi Romanesti

Data: 13.10.2005

Autor: Marian COSTE

Destul cu pesimismul care, de ani buni ne macina intr-una, tragandu-ne in prapastia deznadejdi zilnice. A venit timpul ca pe langa dorinta de a face un lucru sa si incepem la cladirea acestuia.

Putem sa visam, sa zburam, sa construim, dar mai ales sa ne AMINTIM. Avem una dintre cele mai frumoase istorii ale aviatiei mondiale. Sunt oameni sau intamplari, care ne fac sa ne creasca inima in piept de mandrie. AMINTIRILE noastre, obligatorii, cu salturi mari si repezi de la impersonal la patimas, de la ridicat din umeri la suferind, toate pentru… Pentru ce!? Sa ne gandim putin la socul unor personaje “de bine” cand ar vedea ca NU NE DAM BATUTI, ca noi (cei cativa), ne luptam cu ei, cu banii si influenta marsava a unora. Ca atunci cand scriem, o facem cu inima, atunci cand asternem plumbul literelor in pagina, o facem cu dragoste.

Exista o publicatie (nu conteaza numele), care desi se bucura de un real sprijin material de la un trust de presa cunoscut, se agita in stanga si-n dreapta cu “realizarile” sale. Uita insa faptul ca trei oameni pot face acele pagini facand clasicul “copy-paste” de pe internet. Ba mai au si tupeul sa spuna ca fotografiile din interiorul publicatiei le apartin. Chiar deloc “tovarasi”, sunt descarcate si prin fals voi vi le asumati.

Destul cu reprosurile (nu ca n-ar mai fi), dar vorbeam despre AMINTIRI. Cele frumoase, care inca mai sunt vii. Piloti care au dus campanile din Al Doilea Razboi Mondial mai sunt inca in viata. Si de la vanatoare si de la asalt si de la transport si… Ei sunt amintirile noastre dragi, legatura palpabila dintre trecut si prezent. N-ar strica sa fie invitati la lectiile de istorie din scoala. Din pacate insa, ei nu sunt trecuti in manual, prezentatorii de stiri, da.

O luam de la capat de cate ori va fi nevoie, pentru ca, pana la urma, aceasta lupta ne tine intr-o priza continua, vesnic vigilenti. Ce sintagma frumoasa, “Semper Vigilantes”. Este logo-ul celor de la Borcea.

Ce amintiri ma si ne leaga de acel loc, cata dorinta pentru zbor este acolo, pentru a mentine renumele acelui aerodrom in locul castigat cu sange si sacrificii enorme.

Putem. Putem sa facem chiar mai mult decat sa citim aceste randuri. Am lansat idea unei baze de date DD. Si acum mai astept randuri de la cititori, de la cei care l-au cunoscut sau nu. Stiu ca vor veni, dar noi romanii, balcanici si plini de bizantism cum suntem, ne urnim mai lent. Intrebarea este unde vrem sa ajungem, pentru ca, asa cum imi place mie sa spun, “mai este mult pana departe”. Care sau mai bine zis cat de indepartata este tinta noastra. AVEM O TINTA!?

Putem. Sa avem si noi o zi a eroilor, un fel de “memorial day” cum au altii si altii. Si nu una pe an. Daca tot ne laudam cu cinstirea inaintasilor, macar sa o si facem, nu doar povesti. Dar povestile nu implica nimic. Adica nu trebuie sa consumam resursa de nici un fel, nu se pot intoarce impotriva noastra deoarece ne putem scuza “eu doar am auzit si am zis mai departe”, etc. Cu toate astea, putem. Sa fim uniti, sa ne ajutam unii pe altii. Daca il ajutam pe cel de langa noi, ne ajutam pe noi insine. Acest suport mutual poate aduce mai multe benefici decat ne-am inchipuit vreodata. Intrebarea este: ce facem cu aceste benefici? Cum le valorificam? Pentru cine? Cine i-a mai mult decat cine? Scuzati repetitia din fraza precedenta, dar la impartitul beneficiilor cred ca suntem deficitari. S-atunci, ce si cum? “Mai bine fara” ar zice unii.

Mai bine cu, as zice eu. Decat deloc, prefer supararea unora (putini) si fericirea celorlalti (multi).

In unul din numerele trecute, vorbeam despre Doru la timpul prezent. Intr-adevar, descopar pe zi ce trece ca este tot mai prezent printre noi. Apar alte si alte materiale scrise de el sau despre el. Multe necunoscute pana acum, iar unele cunoscute doar din auzite.

Incep sa cred ca “vocatia pentru zbor” a romanilor nu mai este de ajuns. Degeaba “ai vointa daca n-ai putinta” spune un proverb romanesc. Este probabil usita de scapare pentru nereusite. Poate o scuza pentru lipsa de incisivitate. Trebuie sa ne spalam de aceste ape murdare si astfel sa devenim (redevenim) curati cum am fost odata.

Mie imi lipseste mult acel loc de “relaxanta oboseala” (cum Ii spuneam unui amic) unde, intre doua maluri inguste cu cormorani care ciugulesc pestii de apa dulce de la suprafata mâlului, Dunarea inoata stramb in drumul ei catre Mare. BORCEA.

Acolo ma puteam “spala”. Numai acolo ma simteam curat, ca dupa o sincera spovedanie in fata Domnului.

Cu totii trecem prin momente mai bune sau mai rele, si nu stiu daca ne vom unii vreodata intr-o singura vointa, cea a cinstirii si (re)cunoasterii aripilor romanesti. Dar cred cu tarie ca PUTEM.

Daca nu vrem sa PUTEM, inseamna ca toate aceste cuvinte au fost un solilocviu inutil si cand se lasa cortina, spectatorii pleaca fara sa fi inteles ceva din “Marele Circ” la care au luat parte. Multi, fara sa stie.

Una din starile alea de lucru terminat inainte sa inceapa…

Sursa: Asociatia „Aripi Romanesti”

Data: 01.01.2009

Autor: Adrian „Virusu” Dulau

Copyright (c) 2009: Asociatia Aripi Romanesti

OLYMPUS DIGITAL CAMERAFrigul de afara se simte, se vede, se cunoaste dupa gheata raschetata de pe parbriz în fiecare dimineata. Frig, zapada care nu vine, nori stratus care zgarie blocurile, atmosfera de sarbatori pentru unii. Nu si pentru noi. Noi asteptam zilele alea bune. Alea cu soare, cu vizibilitate, cu vant calm de fata, cu cate un cumul mic si razlet, zilele de ZBOR. Indiferent ce zbor. Cu parapanta, delataplan, motodeltaplan, avion ultrausor, avion, si pentru unii planor.

Nu zice nimeni ca iarna nu se poate zbura… chiar deloc. Cu multe din cele enumerate se poate zbura. Dar iarna e altfel. Pentru planoristi cel putin, iarna e ca un nor cenusiu aflat constant peste capul lor. Iarna, planoristul nu are stare. Sta si se uita la poze din vara, pana le arunca, sau închide folderul dupa caz. Eventual cate o povestire amuzanta cu un alt planorist, dar parca nu are acelasi haz ca pe aerodrom. Ca atunci cand vi jos dupa 3-4 ore de termica muncita si la bere, te apuci si zici si mai adaugi ca altfel nu are rost. Si chiar daca cel de langa tine stie ca mai bagi în plus, nu o sa te opreasca din povestea ta de la plafon, din spirala ta la 60 grade înclinare, în care tu stii ca pierzi o gramada de finete, dar nu-i asa? Cui îi mai pasa cand esti la doua mii doua sute de metri la plafon si urci cu 2 metri pe secunda?

Planoristii scot planoarele dimineata din hangar, le echipeaza cu parasute, pregatesc funii de transport, funii de remorcaj la avion, perne pentru protejarea rinichiilor instructorilor trantiti de cei de la formare la cate o aterizare mai putin buna, si de ce nu, si de cei mai experimentati dusi la un control, si lasati sa zboare singuri din nou si din nou. Odata planoarele pregatite, se stabileste directia de decolare, se merge catre start, se instaleaza careul de aterizare, se scot mese, scaune si se cauta umbra, apa, bomboanele, sau planoare în zbor. Se urmaresc aterizari, se fac comentarii savante, ca trebuia sa-l mai traga, ca trebuia sa-l mai tina, ca nu a facut bine priza, ca a scos prea devreme sau tarziu frana. Apoi, fiecare pe rand merge si zboara. Si se întoarce jos, altfel, chiar daca din afara arata la fel.

Planorul de simpla are cabina mica, îngusta si stai aproape pe spate în ea. Ora e trecuta putin de amiaza, ziua e fierbinte, si în timp ce ma învart în jurul planorului de simpla povestindu-i una alta, ma uit la cer si astept cate un cumul. Apare, ma uit la ceas, astept sa vad cand dispare, cand apare iar, cat timp a trecut… asta se numeste pulsatie… atat de necesara pentru a alege momentul decolarii. În minte se fac automat calcule, pana la 4-500m fac cam 8-10 minute în coada wilgii, acolo parca cumulizeaza mai bine, dar vantul? Vantul e din vest, daca merg pe dealuri ma ajuta putin si dinamica… dar totusi nu e destul insolata panta… mintea se cupleaza automat la zbor înca de jos. Înca de sub aripa planorului de simpla la umbra aceea incredibila de planor, de aripa lunga si subtire, care în cateva minute va creste din mine.

Wilga vine, cu botul ei rotund, cu picioarele lungi si sunetul de motor rusesc bine facut. Parasuta e stransa pe corp, pentru ca nu stii niciodata, si de aceea o ai, nu e doar perina. Chingile stranse, palonierele reglate, trimmer pe neutru, altimetrul calat pe zero, cabina închisa si sigurantata, si… si de aici e gata. Contacul cu planeta mama e gata. Contactul cu tot ce înseamna înainte sa se inchida cupola e gata. Au disparut orice ganduri sau emotiile care au durat o fractiune de secunda înainte sa închid cupola. Gata de decolare, decolare aprobata, aprobata si pentru Wilga cu cabina ok, si funia intinsa, si cel care tine la plan, si tine asa de bine, încat îti pleaca botul de pe directie, si palonierul dat la maxim în sens opus, si lipsa de efect pe comanda, si tot ce urmeaza dupa asta, adusul pe directie, în timp ce planorul s-a desprins, si Wilga înca ruleaza pe rotile de pe picioarele lungi. Desprinderea, e ceva ce nu se masoara în nimic si nu se compara cu nimic… turbulentele sunt destul de mari la înaltimea asta mica, ziua e fierbinte, si planorul începe sa danseze în spatele avionului care trage cu motorul încalzit, trage, încet, dar trage. Ochii sunt cand la Wilga cu aripile pe orizont, si cat mai în ax cu ea, cand pe cer la eventuali cumuli care înca nu s-au nascut, si pe care, de la o vreme îi simt. Luam înaltime, patru sute, cinci sute de metri, nimic, nici o zgaltaiala, nici un semn ca, criza e gata… sase sute de metri si vocea pilotului din Wilga, care ma întreaba nu chiar parinteste, daca vreau sa merg în stratosfera. Ma decid ca nu vreau acolo, declansarea, degajarea pe stanga, Wilga pe dreapta, si gaura de minus doi metri pe secunda resimtita în tot corpul. Cade om cu planor, planor cu om, om-planor, cu doi metri pe secunda. Salt catre o zona în care am vazut cu cateva minunte înainte niste cumuli formati. Planorul se încoarda prinzînd viteza, se simte mai bine, dar variometrul strica senzatia de placut cu cei minus trei metri pe secunda. Coasta de deal stat în soare e aproape, dar pare departe cand înaltimea e deja la 480metri si pierd înca 3 în fiecare secunda.

Si se apropie coasta de deal, si variometrul indica minus patru si simt un usor tremur în aripile subtiri care se transmite în tot organismul. Si atunci stiu, si atunci împing de mansa contrar firii, si astept cu viteza crescuta, astept senzatia aia cunoscuta, si mai dureaza cateva secunde, cateva zeci de metri pierduti si simt, ce trebuia sa simt, si pana sa o simta si variometrele, trag de mansa, trag sa simta si planorul ca am ajuns unde trebuie. Tras de mansa si înclinat dreapta cu palonierul împins în aceeasi directie, si axarea într-o spirala pe dreapta, si dupa cateva secunde se prind si variometrele pesimiste ca urcam cu 2 metri pe secunda. Si încep sa zbenguie fericite în sus, si parca nu le mai urasc în clipa asta. Dar nu am timp sa îmi urasc variometrele, deoarece, mai am 380metri si de la 350 ar cam trebui sa o tai catre aerodrom sa îl prind. Si astfel începe dansul, vorba melodiei, “cand pe-o parte, cand pe alta, uite-asa se-nvarte fata!”. Dar dansul asta are un nume frumos si o regula de cand aviatia. Termica, un nume care duce cu gandul la centrala de la Rovinari, sau la fizica, sau la orice altceva decat urcat catre nori pe o masa de aer încalzit si invizibil. De fapt aici intervine fizica. Dar fizica nu se compara cu regula, care zice ca, cea mai buna metoda de a pierde o termica, e sa schimbi sensul spiralarii. Dar e bine, urcam cu 3 metri pe secunda, avem 600metri si urcam, ba mai mult, chiar este timp de relaxare deja. Reglez unghiul botului din trimmer, mansa si palonierul le tin fixe, termica e stabila, frumoasa, si larga cat China Socialista. “Termica de scoala” ma bate un gand,  “tot începatoru’ poate sta în ea si cu usa de la hangar”; si cum ma gandeam eu asa frumos la usi de hangar pilotate de cai verzi pe pereti, ma trezesc aruncat afara din termica. Urmeaza o înjuratura zdravana la adresa mea si cateva autocritici legate de faptul ca în aviatie trebuie sa pastrezi vigilenta, ca în aviatie mor asii si prostii si apoi în amalgamul de ganduri apare ideea mai buna de a regasi termica… zis si facut, doar e zi de scoala. Mai slabut, dar urca, sunt la 1200metri si urc cu jumatate de metru pe secunda si stiu ca urmeaza criza si caut un loc pe unde sa patrulez, pana la urmatoarea etapa de nastere a norilor micuti si pufosi. Degajez catre dreapta, catre dealurile orientate spre vant, si încep asa o plimbare în S-uri largi cu botul în vant, sa pierd cat mai putina înaltime.

Peisajul e splendid, în dreapta mea se înalta munti, în stanga raul curge în S-uri, luand tot felul de curbe si satele îi urmeaza contururile. Dau de o ascendenta slaba, încerc o spirala, dar nimic concludent. Pana la urma observ un mic Cumulus Humilis în formare, si plec catre el, dar nimic, apoi un altul si acolo e! Acolo urca, cu jumatate. Tin de acea urcare cu jumatate, si secretul e sa ai rabdare. Mai fac o poza, ma mai asez în scaun, ma uit la ceas, a trecut aproape o ora în zbor, si nu am simtit-o. Dintr-o data planorul tremura tot si simt cum se incovoaie aripile si simt cum o luam în sus, si variometrele sar la 3-4metri pe secunda si ma tin de mansa în încercarea de a nu pierde ascendenta, si ea e pe bune, se stabilizeaza la trei metri pe secunda, si pana sa stim, suntem la 2300metri la plafon…

virusu1micLiniste maxima, desi norul e ca o fiinta vie, îl simt cum vuieste, îl vad cum misca. Senzatiile sunt mixte. De la placere, la teama si admiratie fata de aceasta forma gazoasa a apei, de care pot aproape jura ca e vie. Ajuns la plafon, umbra racoreste ziua fierbinte jos, la sol, si parca as sta aici tot restul zilelor. Încep un salt. Directia la întamplare, si vad niste cumuli mai jos decat sunt eu, mai jos decat mica scama transformata intr-un nor mare si impunator, cu care am urcat înca un kilometru în aer. Saltul e lin, mai scutura cate o ascendenta, dar senzatia de relaxare, senzatia de altceva, altundeva, acolo, chiar acolo! Acolo unde stii ca trebuie sa fi, acolo sus, în cabina mica si simpla, cu vizibilitate splendida, cu doua mii de metri care te despart de tot ce înseamna cei de jos, si cu gandurile razna, si o privire scurta catre aripile încovoiate în virajul luat ca sa vezi lumea mai bine de sus, si gandul, inevitabilul gand, chiar cliseu, “ce caut aici? Pe un fel de scaun, cu o parasuta în spate, cu niste bucati de tabla de duraluminiu, în 240kilograme de metal, care sta asa în aer? Pur si simplu?” – dar gandul asta nu îsi are locul, nu acum, nu aici, niciodata nu îsi are locul. Dar se pare ca, cateodata, pamanteanul din noi uita sa stea ascuns acolo, în buzunar si sa-si vada de ale lui si sa iasa la lumina jos, cand e randul lui. Dar de fapt, acel pamantean are prea putine de spus pentru cei ca noi, cei care respiram asta, cei care ne uitam la cer din doua în doua minute, cei care primavara timpurie, cand da caldura, ne uitam cu strangere de inima si un fel de invidie, la niste ulii care spiraleaza, ajutati de aripi în cate o termica,  si atunci te vrei uliu sa urci si tu în termica cu ei. Atunci invidiezi bietele pasari, dar degeaba. Tot ce poti sa faci e sa le respecti si sa te uiti atent la felul în care strang sau largesc o spirala, si sa pui în aplicare învatatura la urmatorul zbor. Caci asta e farmecul zborului fara motor. Sa te apropii cat mai mult de original. Pamanteanul ala e îngropat de mult, undeva într-un colt de om, care are în suflet altceva.

Între ganduri, spirale, salturi si plimbari pe cerul patriei, orele au trecut, cam 4 la numar, iar termica aceea de scoala nu mai e cum era. Înca un salt pe dealuri, ca acolo tine, acolo trebuie sa tina, acolo într-adevar tine, dar cerul s-a spalat, cumulii au disparut, si realizez ca intra alta masa de aer, si ca maine o sa jucam table în loc de zbor. Apoi îmi amintesc ca am decolat destul de tarziu si ca e normal sa nu mai lucreze asa tare termica, si fac salturi sa ma bucur de zbor. Cobor lin cu cate un metru pe secunda, cu picioarele  obosite luate de pe paloniere, mansa tinuta lenes cu doua degete în aerul moale. Zbor liber, ca ulii invidiati, zbor fara un scop ar spune unii, dar zborul are un scop foarte bine definit.

Anunt intrarea în tur de pista, la travers T cu doua sute de metri, si merg agale spre virajul trei cu ochii fixati pe T. Încerc sa alung ideea care îmi spune ca aici am facut si ultima data virajul trei, aici sa-l fac si acum. Un lucru e clar, nicio aterizare nu se compara cu cealalta, intru la virajul trei, anunt, si realizez ca mi-am încalcat regula de a scoate trenul cand cobor sub 300metri, dar îl scot, trenul se siguranteaza si simt cum încep sa ma înfund mai tare. Virajul patru, axarea pe pista, toate ca unse, redresare, filare, pandit T-ul cu frana scoasa pe trei sferturi. Tras de mansa în pozitia planorului pe sol, chestie de imaginatie, de atentie, la cum vezi solul cand esti la orizontala si jos. Chestie de proportie despre cum ai vedea toata povestea asta, daca ai fi cu un metru mai sus, cu zece centimetri mai sus. Dar vine T-ul, înca 20metri pana la el, înca o secunda, frana scoasa de tot, si planorul asezat putin înaintea T-ului, dar insesizabil. Rulajul cu aripile la orizontala si cu gandul la alta regula de aur, care zice ca, aripa cade jos doar dupa ce planorul s-a oprit de tot, si o regula pentru simpla, adica neaparat aripa din dreapta, sa nu iti vina cupola peste degete.

Jos din cabina, cu picioarele pe pamant, dar cu capul în nori pentru totdeauna, dezleg chingile parasutei, si pregatesc planorul pentru transport. Hangararea, traditionalele discutii despre zbor, despre termica seaca, despre urcari miraculoase, si apoi ochii pe calendar, e 21 decembrie, e frig, afara e lapovita, dar parca totul se intampla în momentul asta, în secunda asta, si parca simt mansa în mana, picioarele presand palonierele, si ma încearca o infinitate de sentimente despre asta. Asa de multe încat nu stiu în ce ordine sa le mai pun, si prefer sa le închid undeva, constient ca astea nu sunt lucruri care se pot închide undeva si lasa acolo pana la primavara.

Iarna contiuna, si toata suflarea de aviatori, de la parapanta, la ultrausor, la planor, asteapta zilele cu soare, cu vizibilitate, cu vant calm si de fata, cu cate un cumul mic si razlet, zilele de ZBOR.

Sharing is caring