Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on Feb 18, 2013 in Stiri |

Dosarul de la CNSAS al Smarandei Braescu

Dosarul de la CNSAS al Smarandei Braescu

Autor: Sorin Turturica

Nota: Textul reprezinta Capitolul 8 din volumul lui Sorin Turturica, „Niciodata nu m-am intors din drum! Povestea primelor aviatoare romance”. In carte, Smaranda Braescu este foarte des amintita.  De asemenea, volumul prezinta multe noutati despre printesele Marina Stirbey si Ioana Cantacuzino

Dosarul de la CNSAS al Smarandei Braescu

               „Ultima perioada a vietii, Smaranda Braescu o va petrece in familie, in cartierul bucurestean Bucurestii-Noi, alaturi de sora ei si de nepoate, a caror îmaginatie o va incanta cu povestiri despre minunatele ei performante, despre felul cum a reprezentat cu cinste tricolorul roman in Europa si America…”[1]

Cu aceste cuvinte îşi încheie V. Firoiu capitolul dedicat marii paraşutiste din cartea sa „Amazoanele cerului”. Cât neadevăr! De altfel, se poate presupune că aceste rânduri nu au fost scrise de autor, care a decedat înainte de finalizarea manuscrisului. Firoiu nu era un om dezinformat. Probabil că una dintre persoanele care a dat forma finală textului cărţii a simţit nevoia să pună în pagină cam ce credea (sau ce era bine să se creadă) despre Smaranda Brăescu.

În realitate, ultima parte a vieţii ei este un mare mister. Pur şi simplu, nu ştim unde se află mormântul Smarandei Brăescu. Nu ştim nici măcar ce s-a întâmplat cu ea după 2 iunie 1946.

Varianta care circulă astăzi despre ultimii ei ani este următoarea: după trucarea alegerilor din noiembrie 1946 Smaranda a semnat un protest, alături de alte personalităţi. Pentru acest lucru, a fost dată în urmărire, însă niciodată nu a fost prinsă. A fost judecată în contumacie şi condamnată la doi ani de închisoare. Suferea de cancer mamar şi a fost operată în secret, fără succes. A murit la 2 februarie 1948, la o mănăstire din Cluj şi a fost înmormântată sub numele fals de Maria Popescu.

Dar dosarul ei de la C.N.S.A.S. spune ceva destul de diferit. În primul rând, a fost dată în urmărire generală în iunie 1946, cu aproape o jumătate de an mai devreme decât se crede:

NOTA TELEFONICĂ

Nr. 2702 CII

Din 20 Iunie 1946

către

DOMNUL INSPECTOR REGIONAL DE POLIŢIE

                                                                           BUCUREŞTI

                                                                             CONSTANŢA

                                                                    PITEŞTI

                                                               CLUJ

 

 

Avem onoarea a vă ruga să binevoiţi a da dispoziţiuni organelor poliţieneşti din raza Inspectoratului Dvs. pentru identificarea numitei SMARANDA BRĂESCU, cunoscută paraşutistă şi aviatoare.

În caz de aflare, va fi arestată şi înaintată Direcţiunei Generale a Poliţiei, Corpul Detectivilor, sub sigură pază, anunţându-se telefonic.

La arestare, i se va face o minuţioasă percheziţie, ridicându-se orice material ce interesează ordinea şi siguranţa Statului.

 ŞEFUL CORPULUI DETECTIVILOR

Subinspector de Poliţie

Alex. Nicolschi[2]

            Smaranda era căutată pentru implicarea ei într-o acţiune anticomunistă. Câţiva tineri ofiţeri paraşutişti cu experienţa frontului au dorit să se pună la dispoziţia Partidului Naţional Ţărănesc în vederea unei acţiuni de amploare pentru răsturnarea regimului comunist. Sigur, astăzi ştim că cei care au crezut într-un apropiat conflict între Est şi Vest au fost naivi. Dar atunci lucrurile se vedeau altfel. Mulţi români îşi făceau speranţe că ocidentalii nu vor permite sovieticilor să-şi impună regimuri politice fidele în Europa Răsăriteană şi li se părea o chestiune de patriotism să aibă o contribuţie la alungarea comuniştilor dincolo de graniţă, la momentul oportun.

Astfel, naivitatea tinerilor paraşutişti a fost egalată de naivitatea Smarandei Brăescu, care a acceptat să li se alăture. Iar acea parte a poliţiei care era deja fidelă guvernului Petru Groza a aflat despre întâlnirile „complotiştilor”, imediat după ce aceştia l-au contactat pe fruntaşul ţărănist Ilie Lazăr.

Căpitanul paraşutist Mihai Ţanţu a fost arestat şi din declaraţia lui aflăm cum au stat lucrurile: 

DECLARAŢIE

            Subsemnatul Căpitan paraşutist MIHAI V. TANŢU, referitor la întâlnirea avută cu Dl. Ilie Lazăr, declar următoarele:

– După despărţirea mea de Domnul Avocat Calley aveam în vedere să întreprind o nouă acţiune în ceea ce priveşte găsirea factorului politico-moral pe care să mă sprijin. Aveam în sprijinul întreprinderii acestei acţiuni două elemente: vechea mea camaradă de aerodrom Smaranda Brăescu şi Dl. Ion Groşanu, ziarist, cu care făcusem cunoştinţă tot prin Smaranda Brăescu, în următoarele împrejurări:

În dorinţa ca la momentul oportun (moment oportun când trebuia să încep o acţiune în cadrul organizaţiei, după indicaţiile ce aş fi primit prin Dl. Calleye) să vin şi cu un aport intelectual, în afară de cel tehnic al meu, într-o discuţie avută cu Smaranda Brăescu, am întrebat-o dacă printre cunoştinţele ei nu are vreuna care să satisfacă acest deziderat al meu (Smaranda ştia că am în jurul meu un grup de oameni, că mă găsesc în ilegalitate şi că sunt subordonat unei organizaţii). Mi-a propus o întâlnire cu Dl. Ion Groşanu, ziarist, care după spusele ei, luptase îndârjit prin scris contra actului de la Wiena şi avea înalte sentimente de român.

În adevăr, în una din zile, la prânz, condus de Smaranda, am fost acasă la Dl. Groşanu (cunosc casa, nu ştiu adresa).

Discuţia ce a avut loc a clarificat în primul rând poziţia mea. Adică, i-am explicat Dlui Groşanu situaţia mea de ilegalitate, credinţele mele (naţionaliste, monarhiste-constituţionale, dorinţa mea de a activa contra actualului regim pe care-l consideram a avea tendinţa să atrofieze sentimentul naţional) şi că mă găsesc subordonat unei organizaţii (asupra căreia nu i-am dat preaa multe detalii, căci nu le ştiam nici eu) care coordonează activitatea diferitelor organizaţii ilegale din Ţară.

I-am cerut ca atunci când vom avea nevoie să ne acorde sprijinul scrisului său. Domnia sa a căzut de acord, dar mi-a comunicat că momentan nu este oportun să ne întâlnim căci, fiind deja suspectat, am putea să ne periclităm unul altuia situaţia.

Deci, acestea erau cele două elemente de care dispuneam în Martie 1945, când am rămas singur şi când vroiam să găsesc totuşi o utilizare a posibilităţilor mele şi o satisfacere (sic!) a tendinţelor mele.

Am rugat-o deci pe Smaranda Brăescu să-mi faciliteze o întâlnire cu D-l Ilie Lazăr. La Domnia sa m-am gândit atunci, întrucât ştiam că-l cunoscuse pe tatăl meu, Vasile Tanţu, ca luptător naţionalist şi fuseseră împreună în repetate rânduri colegi în parlament (Senat) şi deci numele meu nu îi era străin.

I-am spus Smarandei să comunice D-lui Ilie Lazăr cine sunt, că mă găsesc în ilegalitate, că m-am desprins recent dintr-o organizaţie ilegală şi că doresc să stau de vorbă cu Domnia sa spre a-i cere sfatul şi, eventual, o utilizare.

I-am cerut, deasemenea, Smarandei, să-i comunice Dlui Groşanu de această întâlnire şi că-l rog să accepte să fie de faţă. Să comunice deasemenea Dlui Ilie Lazăr participarea la întrevedere şi a Dlui Groşanu.

Am înmânat Dlui Ilie Lazăr, tot prin Smaranda, o schiţă a încăperii unde urma să aibă loc întrevederea (casa Dlui Ghinea, Cal. Griviţei Nr. 39) şi să-mi comunice data şi ora (s-a fixat, cred, 5 sau 6 III. 945, ora 20).

Nu pot afirma dacă Smaranda a cunoscut anterior pe Dl. Ilie Lazăr sau nu. Cred, mai degrabă că acceptarea s-a făcut pe baza cunoştinţei cu tatăl meu şi al unui contact ce s-ar fi luat între Dl Ilie Lazăr şi Dl. Groşanu, care se cunoşteau, după cum am constatat la întrevedere.

În ziua şi la ora indicată, după ce luasem măsurile necesare ca să supravegheze casa (Slt. Sassu şi Nicolescu) a sosit întâi Dl. Groşanu, apoi eu şi în urmă Dl. Ilie Lazăr. La urcare în ascensor, a fost însoţit de Slt. Sassu (fără ca Dl. Ilie Lazăr să ştie cine este) care avea misiunea să se convingă că va găsi apartamentul şi să ne comunice dacă între timp vine altcineva.

Discuţia ce a urmat a  avut drept scop identificarea celor necunoscuţi (eu şi Dl. Ghinea), apoi expunerea mea, care a clarificat Dlui Ilie Lazăr detaliat, ceea ce-i comunicasem prin Smaranda: ilegalitatea mea, dependenţa mea de până atunci de un for pe care l-am considerat inactiv (Dl. Ilie Lazăr a confirmat că-i cunoaşte existenţa în urma unui raport sau corespondenţă ce a primit de la ei) şi l-am părăsit, posibilităţile mele (că aş dispune de un grup cu care aş putea activa) şi dorinţa mea de acţiune. Mi-am exprimat apoi părerea că ar fi bine ca acţiunea celor câteva grupări ilegale existente în Ţară să poată fi coordonată şi unificată.

Am ridicat apoi problema Basarabiei, că mă privea şi mă durea direct, afirmându-mi speranţa că Basarabia va reintra în hotarele ei fireşti.

M-am adresat Domniei sale întrucât îl cunoşteam cel mai dinamic element al acţiunei făţişe şi ar putea, prin urmare, să-mi dea o utilizare sau directive asupra modului de acţiune, ca factor ce cunoaşte momentele politice şi ar putea dirija, în mod concret şi la momentul oportun, diferitele faze ale unei acţiuni ilegale ca cea a mea.

La toate acestea, Dl. Ilie Lazăr a spus că Partidul Naţional Ţărănesc şi Domnia sa sprijină orice iniţiativă românească. Că noi din ilegalitate trebuie să menţinem rezistenţa morală a Neamului, tot aşa cum P.N.Ţ. şi Domnia sa o sprijină făţiş, dar că e necesară prudenţa, întrucât orice acţiune şi stadiu al acestei acţiuni ar depinde de o anumită dezvoltare a factorilor externi şi de împrejurările interne.

Mi-a aprobat acţiunea mea personală, exprimându-şi părerea de rău că un grup de legionari urmând acţiunea de trădare a lui Pătraşcu, a trecut de partea comuniştilor.

A rămas ca Domnia sa să studieze propunerile mele, să vadă ce e de făcut şi ca legătura să fie făcută prin Dl. Groşanu.

Însă, a doua zi survenind arestarea Dlui Groşanu, contactul nu s-a mai reluat, eu părăsind mai târziu Bucureştiul, sesizat de chestiunea cu Sachelarie, precum şi de avertismentul Dlui Ilie Lazăr, transmis prin Smaranda, să plec şi să mă pun la adăpost.

Declaraţia am dat-o liber şi nesilit de nimeni.

Cpt. Par. Tanţu Mihai[3]

            Cei care au urmărit-o pe Smaranda Brăescu au făcut tot posibilul să o aresteze. Aşa cum reiese din dosarul ei, agenţii de poliţie au primit note de la informatorii lor, au filat persoane de care fosta glorie interbelică a României era apropiată şi i-au interogat rudele.

La 25 iulie 1946 Siguranţa afla că Smaranda era protejată de jurista Ella Negruzzi, prima femeie care a avut dreptul de a pleda în tribunalele din România. Sora Ellei, doamna Racovitză, o adăpostea la via ei de lângă Iaşi. „Peste două zile maximum dna Racovitză pleacă la Iaşi şi se duce direct la via sa. Ea va duce corepondenţă pentru Smaranda Brăescu de la fratele său şi familie, precum şi bani de la partid pentru ea. Sursa cere discreţiune absolută fiind unica deţinătoare a informaţiei”[4].

A urmat o acţiune spectaculoasă a unor agenţi ai Siguranţei:

13 August 1946

NOTĂ

            În executarea misiunii încredinţate cu ord. nr. 100786 şi 100787 din 5 August 1946, transportându-mă împreună cu Alinescu O. şi Văraru St. în oraşul Iaşi, am onoare a raporta:

Sosind cu trenul în ziua de 6 August 1946 la ora 8,30, am luat în filaj pe D-na Ana Racoviţă, care a descins din trenul rapid nr. 63, vagonul de dormit, împreună cu două valize voluminoase, fiind întâmpinată la coborâre de un individ identificat în persoana farmacistului Iancovici, coproprietarul farmaciei Racoviţă din str. I.C.Brătianu.

Impreună cu farmacistul Iancovici s-a urcat într-o trăsură şi au mers în str. Gândul nr.1, proprietatea avocatului Axinte, lăsând post fix cei doi colegi.

La ora 8,45, prezentându-mă la Chestura Poliţiei Iaşi D-lui Marinescu Virgil, şeful Siguranţei, şi declinându-mi misiunea de îndeplinit, mi-a pus la dispoziţie pe agentul încercat şi priceput Şoiman C-tin şi plasându-l în postul fix împreună cu agentul Vărăscu St.

Însoţit de colegul Alinescu O. ne-am prezentat D-lui Chestor Vâlcu care, cunoscând misiunea noastră prin şeful Siguranţei, l-am rugat, punându-ne la dispoziţie pe şeful biroului de circulaţie, comisaru Hahamu, şi împreună am mers în Piaţa Unirei, angajând pentru lucrările şi nevoile filajului o maşină taxi.

Continuând investigaţiile relative la Smaranda Brăescu am aflat că fratele său Brăescu Panait, fost maior de jandarmi şi în prezent maior de rezervă, locuieşte în proprietatea sa din satul Vlădiceni, comuna Bucium, jud. Iaşi, proprietate cumpărată la 1 Mai 1946 cu suma de lei 40.000.000, iar în oraşul Iaşi un imobil în str. Ion Creangă nr. 76, cumpărat cu suma de lei 10.000.000.

În urma acestor informaţii, însoţit de colegul Alinescu O., ne-am deplasat cu maşina în marginea satului Vlădiceni, făcând informaţii şi studiind terenul pentru descinderea ce urma să o fac.

Din informaţiile discret obţinute am dedus că Smaranda Brăescu a fost văzută în compania a doi ofiţeri de aviaţie în oraşul Iaşi în faţa Fundaţiei „Regele Ferdinand” şi ar fi ascunsă în viile din împrejurimi, în special în via D-nei Vasilachi, vecină cu proprietatea maiorului Brăescu Panait.

Înapoindu-ne la Chestură, am cerut din nou D-lui Vâlcu să ne pună la dispoziţie 6 oameni pentru descinderea inopinată ce urma să o efectuez a doua zi dimineaţă.

În dimineaţa zilei de 8 August 1946, la ora 3, deplasându-ne împreună cu oamenii în satul Vlădiceni şi formând două echipe am pornit la acţiune.

La ora 4,45 echipele s-au deplasat în sensuri opuse cu obiectivele fixate, adică prima echipă via maiorului Brăescu luată din spate, iar a doua echipă a D-nei Vasilachi, luată prin trei puncte.

La ora 5,30 descinderea se execută în perfectă ordine, percheziţia domiciliară durând până la ora 7,30, verificându-se minuţios atât interiorul locuinţelor cât şi exteriorul viilor, rezultatul fiind negativ şi consemnat în alăturatele două procese verbale.

Maiorul Brăescu, interogat , mi-a declarat că sora sa, Smaranda Brăescu este plecată la Bucureşti încă de la 15 Mai 1946, la cele două surori căsătorite, şi anume: Elena Florea, din B-dul Muncei Nr.56 (Bucureştii Noi) şi Maria Dănilă din Str. Carpaţi Nr.58.

Surprins de vizita inopinată a organelor poliţieneşti, numitul mi-a declarat că sora sa se află în mâinile Siguranţei şi că prezenţa noastră este o derutare a arestării numitei.

D-sa ne-a declarat că la 16.V.1946, Insp. de Poliţie Popescu s-a prezentat cu maşina la via sa pentru arestarea Smarandei Brăescu, însă înainte de a ajunge la acest sat Insp. Popescu a telefonat şefului de post din comună pentru a-l asista la arestarea susnumitei.

Şeful de post, intim prieten cu maiorul Brăescu şi agentul Stoleru din Chestura Iaşi, care cunoşteau prezenţa şi misiunea Insp. Popescu, au divulgat maiorului rez. Brăescu Panait secretul ca peste noapte numita să poată fugi şi ascunde în viile alăturate.

Când inspectorul Popescu s-a prezentat a doua zi însoţit de şeful postului, Smaranda Brăescu era dispărută de la locuinţa fratelui său.

Cu ocazia descinderii, D-na Vasilachi ne-a confirmat că şeful postului, intim prieten cu maiorul Brăescu Panait şi sora sa, a băut un pahar cu vin în casa şi la masa sa, aducându-i laude Smarandei pentru tot ceea ce a făcut în trecut.

Tot D-na Vasilachi ne-a declarat că maiorul dispune de mari sume de bani proveniţi din furturile comise în oraşul Cernăuţi pe timpul când numitul deţinea postul conducere al Legiunei de Jandarmi, iar în prezent fiind în tratative avansate de cumpărare a viei răposatului ministru Victor Iamandi din comuna Bucium, Jud. Iaşi, vie ce s-ar ridica ca valoare la circa 200.000.000 lei.

Deplasându-ne şi la locuinţa sa din str. Ion Creangă 78, am constatat că numitul dispune de mobilier de interior foarte frumos masiv şi ca valoare mare (sic!), în aceste camere fiind insuficient spaţiul restului de mobilier ce se găseşte deplasat în judeţ rămas neidentificat.

Informaţii complimentare (sic!) ne-au deplasat (sic!) în comuna Hânţeşti, plasa Nicoreşti, locul de obârşie al familiei Dumitru şi Maria Brăescu, părinţii numiţilor, astăzi decedaţi, unde am constatat că această proprietate aparţine pictorului de biserici Tache Brăescu, domiciliat în Bucureşti, iar via şi casa deteriorată de cutremur e într-o completă stare de delăsare şi neglijenţă, locuită fiind de o văduvă de război cu două fetiţe.

Întrebând pe fetiţa Maria dacă Smaranda Brăescu a fost văzută în ultimul timp pe acolo, ne-a declarat că de cinci ani de când locuieşte cu mama sa în această casă nu a văzut pe susmenţionata, iar în urmă cu câteva zile copila a auzit pe Tache Brăescu spunându-i mamei sale că sora sa Smaranda Brăescu s-ar găsi într-o mănăstire de maici, urmând ca de acolo, la momentul oportun, să poată fugi peste hotare.

Pentru executarea acestor operaţiuni a necesitat (sic!) următoarele cheltuieli:

Masa şi cazarea a trei persoane de la 5-13 Agust 1946 (7 zile) ……. lei 1.680.000

Transport cu trenul ………………………………………………………………….lei    356.800

Maşini ……………………………………………………………………………………lei    845.000

Convorbiri telefonice ……………………………………………………………….lei      31.250

Total lei 2.913.050

Ss /R. Cambiescu/

 

Apoi, Siguranţa a aflat de la diverşi informatori că Smaranda Brăescu se ascundea fie prin mănăstiri, fie prin gospodăriile unor preoţi. Verificarea acestor informaţii nu au dus la prinderea ei. Pentru ca, prin noiembrie 1947 să apară din nou numele Ellei Negruzzi: 

22 Noiembrie 1947

                                                                                                                             P.B.10

                                                                                                                                N.

NOTĂ

            Av. Smaranda Brăescu, condamnată în contumacie pentru activitatea sa în organizaţia „Sumanele Negre”, se află în prezent în Bucureşti, unde a venit pentru a lua personal contact cu aviatorii pe care-i cunoaşte sau cu membrii Misiunei Americane, în vederea plecărei sale neîntârziate în străinătate, plecare care a fost amânată din cauza Dnei Negruzzi care, deşi îşi luase acest angajament, nu l-a putut realiza.

Pentru a nu-şi periclita situaţia, Smaranda Brăescu a comunicat prin fratele său Dnei Negruzzi că nu o va mai putea vedea înainte de plecare şi că o roagă să le transmită în străinătate.

Se menţionează că în timpul cât a lipsit din Bucureşti, Smaranda Brăiescu (sic!) a stat ascunsă, la început, la via Dnei Racoviţă din com. Bucium, jud. Iaşi, iar ulterior la locuinţa unor preoţi din Roman, pe care îi cunoaşte[5].

La 21 februarie 1948, la trei săptămâni de la presupusa ei moarte, Siguranţa credea că „ar fi plecat în America, în toamna anului 1947”[6]. Misterul se adânceşte în octombrie 1948, când Securitatea, care tocmai înlocuise Siguranţa, primeşte din teritoriu o notă care contrazice informaţia precedentă:

DIRECŢIUNEA REGIONALĂ A SECURITĂŢII POPORULUI IAŞI

 

Nr. I/12167                                                                                                       10 Octombrie 1948

către:

DIRECŢIUNEA GENERALĂ A SECURITĂŢII POPORULUI

            Avem onoarea a vă raporta că paraşutista BRĂESCU SMARANDA, urmărită de organele de securitate din primăvara anului 1948, se ascunde la o mănăstire de maici catolice din Timişoara.

Informaţia parvine de la călugărul BUZAN IOSIF, originar din comuna Rotunda, judeţul Roman, care a fost prin regiunea Beiuş-Transilvania[7].

În sfârşit, un ultim document, provenit dintr-un alt fond al Arhivei C.N.S.A.S.:

NOTĂ-EXTRAS

din Dosarul 4650 pag. 4, 8, 23-24, 26, 41

privind pe BRĂESCU SMARANDA

 

Din materialele aflate la dosar rezultă că BRĂESCU SMARANDA – fost pilot, a participat pe frontul antisovietic. Din unele materiale rezultă că a participat cu avionul care era proprietatea sa. Aceasta a fost condamnată la 2 ani pentru participarea la acţiunile duse în organizaţia „Sumanele negre”.

În prezent se află în poziţia de fugară în FRANŢA (08.04.1965). Nu rezultă dacă a executat condamnarea. Brăescu S. mai are un frate – fost maior de jandarmi, condamnat la 2 ani închisoare.

20.04.’74

 SS/Indescifrabil/[8]

            Din acest document reiese că în anii ’60 Smaranda Brăescu, care se apropia de vârsta de 70 de ani, se afla în Franţa. Acolo era urmărită şi rezultatul filajului era consemnat ntr.un dosar care a avut cel puţin 41 de file. Însă efortul de a descoperi Dosarul 4650 a rămas, deocamdată, sortit eşecului. Aşadar, unde se află astăzi rămăşiţele celei mai cunoscute sportive din Regatul României? Iată un mare mister…


[1] V.Firoiu V. Firoiu, Amazoanele cerului, Editura Albatros, Bucureşti, 1980, p. 96.

[2] Arhiva CNSAS, Fond I , Dosar 260085, f. 5

[3] Ibidem, f. 67-70

[4] Ibidem, f. 86.

[5] Ibidem, f. 18.

[6] Ibidem, f. 12.

[7] Ibidem, f. 14.

[8] Idem, Fond SIE, 25334

Sharing is caring

468 ad